Decoraţiune pentru uşă din mânuţe

Decoraţiunea pentru uşa poate reprezenta mai multe teme, în funcţie de imaginaţia de moment : soarele, o floare sau poate fi chiar un simbol care să reprezinte o comunitate, o uniune, de exemplu copiii lumii.

Această decoraţiune pentru uşă, realizata din mânuţele copiilor poate fi confecţionată de orice copilaş care ştie să ţină creionul în mână şi apoi să decupeze. Dacă sunt mai mititei, ei pot fi ajutaţi de fraţii mai mari sau de parinţi, fiindcă, nu-i aşa?, distracţia este mai mare când sunt mai mulţi. Ce ziceţi de arborele genealogic, realizat din mânuţe, la confecţionarea căruia să participe intreaga familie?

decoratiune din manute

decoratiune din manute

Ce avem nevoie pentru a face o decoraţiune din mânuţe

  • Carton colorat, ales în funcţie de tema dorită
  • Creion
  • Foarfece
  • Lipici de hârtie
  • Scotch
  • Aţă
  • Optional creioane colorate/carioci

Cum facem decoraţiunea din mânuţe

Pe cartoanele colorate (pot fi folosite şi resturi), se trasează conturul după mânuţa copilului si se decupează. Pe un alt carton, mai mare, se desenează un cerc (puteţi să folosiţi o farfurie), apoi decupaţi-l. Pe acest cerc, lipiţi toate mânuţele decupate, dispunându-le pe toată marginea, de jur împrejur. Pe spatele decoraţiunii, lipiti cu scotch, o aţa, cu ajutorul careia veţi atârna lucrarea pe uşă.

Suplimentar, puteţi să personalizati decoraţiunea cu diferite desene sau chiar sa vă scrieţi numele.

Ne arataţi şi nouă lucrarile voastre?

Hartie si carton Lucru Manual

1 Comentariu

  1. Pingback: Mini-teatru cu marionete | TMPRESS.RO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *